Dosar pentru furt de bicicleta

Cosmin B. în vârstă de 12 ani, din Valea Mare, a plecat cu bicicleta la un coleg de clasă, acolo lăsându-și mijlocul de transport la poartă. În acest timp, Bernadin D. în vârstă de 54 de ani, tot din Valea Mare, a mers la magazin, iar la întoarcerea spre casă, aflându-se sub influența licorii lui Bachus, a văzut bicicleta, a luat-o și a pornit spre casă.

Băiatul, când a văzut că bicicleta lipsește, și-a anunțat tatăl care a anunțat, la rândul său, poliția din localitate. După ce s-a aflat autorul furtului, acesta a fost condus la secție unde i s-a cerut să înapoieze obiectul furat. Bărbatul nu și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor, iar aceștia s-au deplasat la locuința acestuia unde au fost întâmpinați de soția bărbatului care, în primă fază nu a recunoscut că soțul ar fi adus acasă ceva.

În momentul în care poliția voia să percheziționeze locuința, femeia și-a amintit că o vecină i-a spus despre o bicicletă ascunsă la aproximativ 100 de metri, în locul numit “beciuri”.

S-a întocmit dosar penal urmând a se lua măsurile legale. Bicicleta a fost înapoiată proprietarului.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *