Vineri, 12 August 2016 13:28

Invitație la “O seara impreuna”

  Primaria si Consiliul Local al comunei Faraoani va invita sa luați parte la Sarbatoarea comunei Faraoani ,,O seara impreuna”, ce va avea loc duminica,  14 august, incepand cu orele 18.

  Festivitatea va avea loc pe mini baza sportiva din incinta Scolii nr. 1 Faraoani.

Ca si în anii precedenti, in cadrul acestei festivitati vor fi premiate cuplurile care anul acesta sarbatoresc 50 de ani de casatorie.

   Spectacolul de muzica si dansuri populare va fi susținut de ansamblul folcloric ,,Ecoul din vale” alaturi de interpreta de muzica populara Mihaela Iordache Farcas si alti vestiti lautari.

Va asteptam cu drag!

 

 

Sâmbătă, 25 Iunie 2016 17:43

Primar, Viceprimar si Consiliu local validati

   De astazi avem Primar, Vicepimar si Consiliu local in functie.

 La ora 11 a avut loc a doua sedinta de dupa alegeri, sedinta la care de aceasta data au fost prezenti toti consilierii. Toate punctele de pe ordinea de zi au fost parcurse fara incidente, ba chiar obiectiv si intr-o atmosfera degajata.

    Au depus juramantul toti membrii consiliului local,primarul, a fost ales viceprimarul, in persoana domnului Benchea Anton cu 8 voturi pentru si 7 impotriva.
    S-au stabilit membrii pentru cele trei comisii, iar in micile pauze toti cei prezenti au avut bunavointa de a participa impreuna la o mica sedinta foto.

  
   Multumesc tuturor prezenti, le urez putere de munca in folosul comunitatii si sper ca toate sedintele de Consiliu sa se desfasoare intr-o atmosfera cel putin apropiata de cea de astazi si indiferent de partidul din care fac parte sa puna interesele comunitatii pe primul plan.

  Cateva fotografii : aici

Marți, 17 Mai 2016 00:04

Invitatie la Dezbatere Publica

  Duminica 22 Mai 2016 incepand cu ora 12.30, invitam toti locuitorii comunei Faraoani la o Dezbatere Publica intre cei trei candidati la Primaria Faraoani, Ciuraru-Pal Cristina, Patrascu Eugen si Cochiorca Petre.

    Dezbaterea va avea loc pe noul teren de sport de langa Oratoriul Sfanta Cruce din Faraoani. In deschidere, Ansamblul Folcloric Ecoul din Vale va prezenta un mic program artistic. Va asteptam in numar cat mai mare !

REP: Ce anume va determina sau motiveaza sa candidati la functia de primar al comunei Faraoani ?

PC: In ultimii 20 de ani, comuna Faraoani a fost condusa de aceeasi oameni care au acaparat si au dirijat toate interesele din comuna. Eu vreau să fiu un altfel de primar, unul cu deschidere catre cetateni si aproape de ei. Ușa mea va putea fi deschisă, fără teamă, de oricine are o propunere, o problemă sau un necaz.

REP: Care considerati ca sunt calitatile ce va diferentiaza de ceilalți candidati ?


PC: Eu sunt un om din popor care m-am realizat prin munca și perseverența. Cinstea și sinceritatea sunt calitatile mele.

REP:  Cum ii veti convinge pe alegatori ca sunteti persoana potrivita ca primar ?


PC: Impreuna cu echipa de consilieri, vom organiza intalniri cu cetațenii din comuna unde vom asculta si dezbate toate dolențele lor, incercand sa le gasim impreuna rezolvarea.

REP: Ce experiența aveti si cum credeti ca va ajuta aceasta la dezvoltarea comunei Faraoani daca veti fi votat primar ?


PC: Sunt un om care stiu sa lucrez cu oamenii si sper ca impreuna cu ei sa gasim cele mai bune solutii la toate problemele din comunitate.

REP:  Ce planuri aveti pentru stimularea si dezvoltarea economica a comunei Faraoani ?


PC: Dezvoltarea comunei Faraoani este unul din dezideratele mele. Sper ca odata cu intrarea in GAL sa avem acces la cat mai multe linii de finanțare prin care sa atragem investitorii (cetatenii nostri plecați,i n mod special) care sa creeze locuri de munca pentru locuitorii comunei. Vizam in special sectorul de productie, servicii si mestesuguri.

REP:  Pana in acest moment at contribuit in vre-un fel la dezvoltarea Comunei Faraoani ? Daca da, prin ce anume ?

PC:  -

REP:  Daca dumneavoastra candidati la functia de primar, cu ce echipa veniți? Pe cine vedeti un bun viceprimar ?


PC: Vin cu o echipa de oameni cinstiti si onesti, care iubesc comuna si sunt dedicati binelui comun.

REP:  Cum comentati administratia actuala, a greșit cu ceva? Cu ce credeți ca a gresit? Ce credeti ca lipseste in comuna?


PC: Administratia actuala a gresit prin lipsa de comunicare cu cetatenii si prin acapararea resurselor comunei in avantajul grupului de interese. Eu cred ca in ultimii ani a lipsit exercițiul democratiei, libertatea de exprimare fara teama si speranta unei sanse egale pentru fiecare cetatean din comuna.

REP: Daca ajungeti primar, doriti sa faceti schimbari in primarie ? Ce anume ?


PC: Singura schimbare pe care o voi face în primarie va fi îmbunatatirea serviciilor administrative.

REP:  Care sunt obiectivele pe care vi le propuneti?


PC: Atragerea fondurilor europene si nu numai, pentru rezolvarea tuturor necesitatilor comunei: apa, canal, drumuri, gaz, salubritate, locuri de munca, cresa, transport in comun, decolmatarea si indiguirea tuturor paraielor din comuna, rezolvarea problemelor de cadastru, piete pentru promovarea produselor locale, sprijinirea micilor meseriasi si mestesugari, organizarea de manifestări culturale, birou de informatii pentru munca sezoniera, dotarea dispensarelor cu aparatura moderna, infrumusetarea spatiilor publice, imbunatatirea iluminatului stradal, sprijinirea asociatiilor si fundatiilor, precum si infiintarea de noi servicii pentru cetațenii defavorizati si varstnici, programe distractive și educative pentru copii si tineri.

         Va mulțumesc !
   Cu deosebit respect și sinceritate,
                      COCHIORCA PETRE

Acest set de întrebări a fost adresat tuturor candidaților la primăria Faraoani.

REP: Ce anume va determina sau motiveaza sa candidati la functia de primar al comunei Faraoani?

CPC : Gratie experientei acumulate in ultimii 14 ani, in calitate de angajat al primariei, din care ultimii 4 ani in functia de administrator public, consider ca pot contribui cu  profesionalism la  dezvoltarea comunei.
       Ma mobilizeaza ideea de multumire generala, pe care ar crea-o traiul imbuntatatit al cetatenilor comunei, determinandu-i  astfel pe cei plecati la munca in strainatate sa revina acasa.
       Daca cetatenii Comunei Faraoani isi doresc acelasi lucru, sunt sigura ca imi vor sustine candidatura la functia de primar.
      
REP: Care considerati ca sunt calitatile ce va diferentiaza de ceilalti candidati?


  CPC : Consider ca ma evidentiez prin: pregatire profesionala, abilitati de manager, abilitati de  comunicare,  competenta in luarea deciziilor, asumarea raspunderii, perseverenta, ambitie, energie cat si prin experienta acumulata in administrarea comunei mai ales in accesarea fondurilor europene.
       De asemenea, preocuparea pentru perfectionarea individuala continua, prin obtinerea masteratului in managementul  institutiilor din administratia publica cred ca imi ofera un atu in plus.
        
REP: Cum ii veti convinge pe alegatori ca sunteti persoana potrivita ca primar?


CPC: Alegatorii imi cunosc deja realizarile. Aceste realizari sunt rezultatele muncii mele  impreuna cu echipa  profesionista ce am constituit-o la Primarie in ultimii ani.   Voi asigura, in acest context permanenta  implicare a functionarilor din Primarie in misiunea pe care o avem cu totii, respectiv bunastarea cetatenilor comunei.
Voi propune o noua abordare a functiei de primar si viceprimar in sensul ca cei care sunt alesi in aceste functii sa se dedice totalmente misiunuii lor, fara a avea si alte ocupatii paralele . Munca de primar si de viceprimar nu poate fi combinata cu alte activitati. Se face dedicat, ora de ora, cu  program permanent.
         Alegatorii imi cunosc caracterul energic si perseverent, calitati necesare  persoanei care va ocupa functia de primar.

REP: Ce experienta aveti si cum credeti ca va ajuta aceasta la dezvoltarea comunei Faraoani daca veti fi votat primar?

CPC:    -sunt angajat al primariei Faraoani din anul 2002, iar din 2012, administrator public, o functie care secondeaza primarul, la nivel executiv.
          -am participat, in toti acesti ani, la procesul de elaborare a documentatiilor tehnice de finantare, precum si la implementarea proiectelor pentru fonduri nerambursabile privind:
            1. asfaltarea drumurilor de interes local .
            2. extinderea retelelor de apa si canalizare.
            3. Refacerea si modernizarea a 4,1 km de drumuri locale .

Prin finalizarea acestor proiecte si parcurgerea etapelor de implementare, demonstrez alegatorilor faptul ca nu am nevoie de o perioada de adaptare, si ca, prin alegerea mea in functia de primar,  voi asigura cu succes conducerea  si dezvoltarea comunei.

REP: Ce planuri aveti pentru stimularea si dezvoltarea economica a comunei Faraoani?

CPC: - Informarea periodica a cetatenilor privind accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea sau infiintarea de noi afaceri;
        -Oferirea conditiilor necesare pentru atragerea de noi investitori prin finalizarea investitiilor in infrastructura locala de baza;
        -Acordarea de facilități pentru întreprinzători cu scopul de a încuraja înființarea de SC/PFA/II, etc.
        -Punerea la dispozitia investitorilor locali, a unor spatii disponibilizate din patrimoniul comunei pentru dezvoltarea de activitati economice generatoare de locuri de munca.

REP: Pana in acest moment ati contribuit in vre-un fel la dezvoltarea Comunei Faraoani? Daca, da, prin ce anume

CPC:     Am contribuit la dezvoltarea comunei Faraoani, prin implementarea si finalizarea urmatoarelor proiecte:
            1. Asflatarea drumurilor de interesa local in perioada 2015-2016, proiect finantat prin Programul National de Dezvoltare Locala.
            2. Extinderea retelelor de apa si canalizare, proiect finantat  prin Administratia Fondului de Mediu.
            3. Refacerea si modernizarea de drumuri locale si comunale prin PNDR, proiect finalizat in octombrie 2013.
            4. Sustinerea ansamblului folcloric ,, ECOUL DIN VALE”.
            5. Crearea a 25 de locuri de munca  in incinta ,, Cantinei sociale”, prin inchirierea spatiului unei societati comerciale locale.
            6.Infiintarea compartimentului Politie Locala.

REP: Daca dumneavoastra candidati la functia de primar,cu ce echipa veniti? pe cine vedeti un bun viceprimar?

CPC: Echipa pe care o propun  este formata, exclusiv din oameni activi si responsabili, a caror principala preocupare este propasirea  comunei.
Conform regulii stabilite dupa Revolutie, ambele sate componente ale comunei trebuiesc reprezentate la nivelul conducerii primariei. Astfel daca voi fi aleasa ca Primar, voi propune consilierilor sa desemneze in functia de viceprimar un faraonean get-beget, bineinteles cu calitatile si pregatirea corespunzatoare functiei.

REP: Cum comentati administratia actuala, a gresit cu ceva? cu ce credeti ca a gresit, ce credeti ca lipseste in comuna?

CPC: Am constatat in decursul anilor ca au existat deficiente de comunicare a conducerii si a personalului cu cetatenii, uneori chiar  lipsa de respect. Sunt de parere ca administratia actuala a depus eforturi in beneficiul cetatenilor comunei, insa un aport de energie si tinerete este binevenit si necesar. De asemenea cred ca toate investitiile majore trebuie prezentate si aprobate de cetateni, sens in care voi organiza consultari publice ori de cate ori vom initia un nou proiect.

REP: Daca ajungeti primar, doriti sa faceti schimbari in primarie? ce anume?
    
CPC: O prima schimbare, imediata  in cadrul primariei, va fi infiintarea unui birou unic destinat prestarii de servicii administrative, pentru a evita aglomerarea si deplasarea cetatenilor de la un birou la altul, pentru a usura plata impozitelor, depunerea declaratiilor, obtinerea adeverintelor etc.

REP: Care sunt obiectivele pe care vi le propuneti ?
     
CPC: Principalele obiective pe care mi le propun sunt:

1. Modernizarea serviciilor administratiei publice oferite cetatenilor comunei
( birou unic, sistem informatic accesibil tuturor cetatenilor );
2. Dezvoltarea mediului local de afaceri, inclusiv prin absorbtia de fonduri europene adresate sectorului privat;
3. Instalarea pe toate strazile comunei a cosurilor de gunoi, astfel asigurandu-se o mai buna gestionare a deseurilor;
4. Infiintarea unei  crese si a unui centru after-school ;
5. Amenajarea zonei centrale din Faraoani;
6. Amenajarea a doua parcuri de joaca pentru copii, Faraoani si Valea Mare;
7. Dezvoltarea infrastructurii locale prin continuarea lucrarilor la extinderea retelelor de apa-canal, precum si finalizarea asfaltarii drumurilor;    
8. Investitii in domeniile cultura, educatie, sanatate prin construirea unui centru cultural multifunctional care sa inglobeze o sala de sport,  sala de festivitati, biblioteca comunala cu o sala de lectura si auditii, construita in incinta Scolii nr. 1 Faraoani, un loc in care elevii isi vor desfasura orele de sport iar tinerii si adultii vor avea spatii adecvate pentru recreere;
9. Acordarea de burse pentru copiii cu rezultate exceptionale la invatatura, stimuland astfel participarea acestora la concursuri, olimpiade nationale sau internationale;
10. Indentificarea solutiilor pentru infiintarea unui camin pentru batrani;
11. Revitalizarea activitatilor cultural-sportive prin sustinerea ansamblului folcloric “Ecoul din vale” si reinfiintarea echipei de fotbal “Zorile Faraoani”;
12. Cadastrarea generala a teritoriului comunei Faraoani ;
13. Sustinerea demersurilor in vederea atragerii a cat mai multor fonduri europene prin Grupul de Actiune Locala “Confluente Moldave”, oferind consultanta tinerilor din comuna, in vederea accesarii fondurilor nerambursabile;
14. Implementarea monitorizarii video in zonele vulnerabile, respectiv intrari, iesiri din comuna, intersectii, zonele de depozitare a deseurilor etc.;
15. Asigurarea pazei si protectiei cetatenilor comunei prin scoaterea la concurs a posturilor vacante din compartimentul ,, Politie Locala”.

                                    Va multumesc!
                                  Succes tuturor candidatilor.


      Cu deosebita stima si aleasa consideratie,
                            CIURARU-PAL CRISTINA

 

 

PS.

 Acest set de intrebari a fost trimis catre toti candidatii la functia de primar al  Comunei Faraoani, publicarea raspunsurilor fiind in ordinea primirii lor de la cei trei candidati.

   Daca doresti sa obtii bani pentru ceea ce faci sau pentru ce ai dori sa faci te asteptam Sambata 20 Februarie incepand cu ora 13 in sala Restaurantului Crizantina (Viorel Antal) din Faraoani 

     Intalnirea de lucru va fi concentrata pe teme de interes local:
- posibilitati de dezvoltare socio-economica a teritoriului prin intermediul programelor de finantare nerambursabile existente (propuneri,solutii)
- gestionarea  dezvoltarii rurale prin GAL
- posibilitatea de valorificare a patrimoniului natural si cultural
- modalitati de crestere si dezvoltare cultural-educativa a comunitatilor aflate in parteneriat ( nevoi si solutii propuse)
- idei de afaceri
     Scopul intalnirii este acela de a informa cetatenii interesati,fermieri si reprezentati firme cu privire la posibilitatile de finantare nerambursabila ce vor fi propuse de GAL si reprezentati firme in Planul de Dezvoltare.
  Fondurile Europene constituie o prioritate pentru dezvoltarea comunitatii iar prin participarea la aceasta intalnire puteti dezvolta cat mai multe afaceri pe raza Comunei Faraoani.
 Este bine stiut ca nivelul de dezvoltare al unei comunitati este reflectat prin intermediul gradului de implicare si cooperare atat al cetatenilor, institutiilor locale cat si a celor private.
       
                       Cu respect,
                            Ciuraru Pal Cristina


 INVITATIE,

LA DEZBATERE PRIVIND ELABORAREA PROFILULUI INVESTITIONAL AL COMUNEI FARAOANI

      Vineri, 21 august 2015, ora 17:00 la sediul Primariei comunei Faraoani, se va efectua studiul de opinie pe mediul de afaceri ce vizeaza analiza nevoilor si dezvoltarea strategica a agentilor economici de pe raza comunei Faraoani.

Studiul va fi structurat in doua parti. Una presupune completarea unui chestionar cu privire la „Problemele cu care se confrunta agentii economici in desfasurarea activitatii, propuneri si proiecte pe care acestia le considera importante pentru dezvoltarea lor strategica” iar in a doua parte se vor discuta aspecte legate de conditiile ce trebuie indeplinite de catre beneficiarii eligibili in ceea ce priveste :
-    Infiintarea de exploatatii agricole, infiintarea de livezi, culturi de vita de vie si plante tehnice;
-    Achizitionarea atat a utilajelor agricole (tractoare si accesorii, combine, motocultoare, etc.) cat si a utilajelor non agricole;
-    Achizitia de animale;
-    Infiintarea si dezvoltarea activitatilor non agricole in mediul rural (echipamente pentru prestari servicii, productie, etc.)

Foarte important!!!

In cadrul intalnirii consultantii vor raspunde intrebarilor dumneavoastra cu privire la posibilitatile de finantare  prin Planul National de Dezvoltare Rurala 2015-2020. De aceea avem rugamintea sa pregatiti un set de intrebari in acest sens.
   Va rugam sa tratati acest studiu cu mare seriozitate intrucat rezultatele acestuia vor veni in sprijinul activitatii de depunere a proiectelor cu finantare nerambursabila din cadrul grupului de Actiune Locala din care comuna Faraoani face parte.
     Sunt asteptati toti cei care doresc sa dezvolte o afacere pe raza comunei Faraoani.


ADMINISTRATOR PUBLIC,
            CRISTINA CIURARU PAL

Marți, 11 August 2015 01:37

Invitatie la "O seara Impreuna "

 Primaria Comunei Faraoani are placerea de a va invita Sambata 15 August incepand cu ora 17.00 la " O Seara Impreuna " alaturi de Ansamblul Folcloric Ecoul din Vale , solistii de muzica populara si bucatele traditionale precum sarmalutele bunicii. Seara va fi incheiata cu o discoteca in aer liber si un foc de artificii.
 Va asteptam cu drag.
             Ciuraru Pal Cristina

 

 

 

 

Luni, 01 Iunie 2015 18:28

1 Iunie Valea Mare

    Bucurie si distractie. Asa a inceput Concursul de Desene pe Asfalt organizat astazi. Cu mic cu mare copii s-au adunat si au incercat sa astearna pe mica portiune de asfalt ce au ei mai bun si ce au simtit ei sa arate.

   Toate desenele au fost foarte frumoase. In voie buna copii adunati au facut schimb de pareri si "unelte" , ba chiar s-au organizat in echipe pentru a realiza cel mai bun desen. Supreavegheati indeaproape de organizatori si cativa parinti prezenti , copii s-au desfasurat si au creeat mici opere de arta.

   Serviti cu bauturi racoritoare au facut fata mai usor temperaturii in crestere si-au terminat cu bine toate desenele propuse. Fiind concurs, juriul format din cativa parinti impreuna cu Parintele Vicar , cu greu au deliberat castigatorii. Pe primele locuri s-au situat : Antonin si prietenii, Antal Alexandra, Patrascu Claudia, Bianca Istoc.

  Premiile au fost oferite la Terasa din Gradina, unde toti participantii cu mic cu mare au fost serviti cu cornulete de casa si limonada pregatite special pentru ei.

   Multumiri speciale Primariei Faraoani pentru suport, D.nei Cristina Ciuraru Pal pentru organizare si sponsorizare,copiilor prezenti, parintilor pentru implicare si ajutor.Noi la Terasa din Gradina nu putem spune decat ca ne-a facut o mare placere aceasta activitate si speram ca acest gen de activitati destinate copiilor sa devina traditie si an de an si sa adunam cat mai multa lume atat ca participanti cat si ca organizatori.
Cateva fotografii: aici

Miercuri, 11 Februarie 2015 13:21

Judetul Bacau are cinci „Primari de 5 stele”


Asociatia Comunelor din România (ACOR) ii va premia, anul acesta, pe edilii care au ajuns la al V-lea mandat acordându-le trofeul „Primar de 5 stele”. Judetul Bacau va avea nu mai putin de cinci laureati.

Pagina 1 din 2

valeamare.ro