Condiţii naturale favorabile pe de o parte, cauze politico-economice şi sociale pe de altă parte au condus la apariţia de asezări omeneşti pe teritoriul actualei comune Faraoani. La inceput a fost un singur sat, Faraoani, asezat la gura văii pârâului Valea Mare, în jurul Bisericii cu hramul"Sf.Martin" din cimitirul actual.
Vechimea acestei comunităţi se prelungeste în timp până în secolul XV-lea, mai precis până în anul 1420, conform menţiunilor documentare, fiind astfel una dintre cele mai vechi şi mai reprezentative localităţi din Moldova. Prima menţiune documentara a toponimului Faraoani (în forma Forrofalva), se regăseşte într-o lucrare în limba latină a unui călugar iezuit, Samuel Timon, care citează la rândul său un alt izvor intitulat "Ephemerides Cibinienses". De aici aflăm că în anul 1420, husiţii, nu numai saşii, ci si ungurii din Transilvania au fugit din ţara lor în Moldova, asezându-se printre alte localităţi şi la Faraoani.
Evenimentul istoric consemnat de călugărul carturar ne îndreptăţeşte să afirmăm că aşezarea Faraoani este mai veche de anul consemnat. Explicaţia este una cât se poate de simplă. Faptul că husiţii au ales satul Faraoani ca loc de stabilire, ne demonstrează că, în momentul venirii lor aici trăia deja o puternică comunitate catolică, stiut fiind faptul că aceştia s-au îndreptat de regulă către asemenea comunităţi sperând în atragerea lor la noua credinţă pe care o propovaduiau.
Numele aşezării provine de la un patronim: Forro, un strămoş întemeietor al satului de odinioară, o realitate care nu este singulară, fiind deseori prezentă în istoria spaţiului rural românesc în general. Evolutia lingvistică de la patronim la toponim urmează o cale particulară caracteristică doar satelor catolice din Moldova
La început a fost un singur sat - Faraoani - aşezat la gura văii pârâului Valea Mare, In jurul Bisericii din cimitirul actual. In cimitirul comun Valea Mare - Faraoani, exista o Biserică veche din lemn. Existenţa acestei biserici este menţionată de relaţia din anul 1641 a episcopului Petru-Bogdan Baksic, apoi şi de relaţia din anul 1643 a episcopului Bartolomeo Basetti, care ne arată şi dimensiunile Bisericii, anume 12x5 paşi. Biserica a fost reparată de mai multe ori; o reparaţie mai însemnată i s-a făcut în anul 1828.
In perioada marilor tulburări politice care au dus la marele exod al catolicilor din Moldova, Intre anii 1682-1750, când toţi credincioşii satelor care erau pe
Drumul Mare de scurgere a trupelor spre Polonia, au părăsit aşezările care s-au pustiit, cei din Faraoani n-au părăsit satul şi numai In cazuri extreme se ascundeau In desişul pădurii. Cu trecerea timpului s-a dovedit că satul nu trebuie să fie la "Drumul Mare", Incepând părăsirea vetrei vechi a satului; o parte dintre ei au trecut partea dreaptă a pârâului Valea Mare fixându-se pe vatra actuală a satului Faraoani, iar altă parte s-a retras In fundul văii pârâului Valea Mare, la vatra actuală a satului Valea Mare. In acest fel s-au format două aşezări distincte - Faraoani şi Valea Mare - iar In vatra veche a rămas numai biserica şi cimitirul care o Inconjoară, care a rămas cimitir comun pentru ambele sate.
1 O noua aşezare formată pe fundul văii pârâului Valea Mare este semnalată de relaţia prefectului misiunii, Pr. Ioan Hrizostomul Dejoannis din 9 aprilie 1762 sub forma "Lunga", aşezare situată la vest de Faraoani, cu un total de 18 case de catolici care aveau 87 de credincioşi
2.
Raportul anonim despre starea bisericilor catolice din Moldova, scris probabil In anul 1776 menţionează două aşezări care compun satul Valea Mare de astăzi: "Valea Dragă" şi "Valea Mare", fiecare având 250 de credincioşi
3.
La fel, Lista parohiilor din Moldova Intocmită la sfârşitul secolului al XVIII-lea semnalează la parohia Faraoani aşezările "Valeamare" şi Valeadraga".
Relaţia din 8 martie 1833 a vizitatorului apostolic din Moldova Pr. Petru Rafail Arduini arată că la parohia Faraoani, Pr. Stanislau Zamoiski stătea un an la Faraoani şi alt an la Valea Mare, unde a construit biserica şi casa pentru preot. Este prima menţiune documentară a bisericii din Valea Mare şi a "parohiei" din acest sat.
Vizita făcută la parohia Faraoani de vizitatorul apostolic Pr. Iosif Tomassi şi descrisă In relaţia sa din 1858, ne descrie astfel situaţia de la Valea Mare:
Valea Mare - sat cu biserica Inchinata Sfântului Duh, construită din lemn In anul 1832. Nu are alte sate In subordine, ... sunt aici 1436 de credincioşi 4.
Nu putem trece cu vederea locul de pelerinaj de la "Ciciola". Originea acestui loc este foarte confuză In memoria localnicilor. Se spune că aici s-ar fi Ingropat morţii de la o epidemie de ciumă foarte puternică şi pelerinajul se face ca mulţumire că au scăpat de ciumă sau de alte Intâmplări ciudate. Epidemii de ciumă, In aşa de mari proporţii nu sunt cunoscute In regiune şi apoi Ingroparea morţilor aici ar fi fost In contradicţie cu practica severă de carantină sanitară care era In trecut (In asemenea cazuri nu se transportau morţii In alta parte, ca să nu contamineze locul, ci se dădea foc Intregii localităţi şi satul se muta In altă parte)! Răspunsul dascălului batrân din Faraoani, Martin Roca, dat In anul 1946, este următorul:
... acest Bulciu sau procesiune a venit din vremea Barbarilor care asupreau pe creştini, spunând bunici mei că era o barbarie şi ascundeau clopotele fiindcă era pădure grozav de mare şi se ascundeau creştinii... 5 Puţin Inflorit răspunsul este adevărat. Istoria ultimilor 150 de ani din existenţa catolicilor pe aceste locuri este bine cunoscută şi nu se pomenesc epidemii care circulă cu privire la originea pelerinajului Ciciola. "Poiana" din discuţie este amintirea unui capitol Insemnat din vitregiile prin care a trecut catolicismul din Moldova.
Se ştie că In anul 1682 - aşa cum relatează Arhp. Vitus Pilutius - toate satele şi localităţile din Moldova erau pustii, oamenii ascunzându-se In păduri ori treceau munţii In Transilvania din cauza Inaintărilor masive de trupe turceştii şi ale aliaţilor lor, pe "drumul mare" de pe valea Siretului spre Polonia. In regiunea Bacăului numai cei din Faraoani, fiind aşezaţi lângă pădurile dese şi Intinse din apropiere, s-au ascuns, cu tot avutul lor, In aceste păduri. Aici venea un preot de la Bacău şi le făcea slujba, cu regularitate, In fiecare lună şi ori de câte ori aveau nevoie specială. Lăsându-şi toate bunurile gospodăreşti şi ale bisericii In pădure, bărbaţii coborau In sat şi lucrau pământul până se apropia primejdia şi atunci se retrăgeau şi ei In ascunzişul pădurii
6.
Situaţia aceasta s-a prelungit cu mici intermitenţe vreme de aproape un secol. In asemenea Imprejurări, pe locul unde stăteau ei In pădure şi-au amenajat un minimum de locaş de cult, de altfel foarte uşor de făcut In pădure. Acest locaş poate să fie foarte probabil tocmai poiana "Ciciola", loc vrednic de amintirea posterităţii, pentru că aici şi-au păstrat oamenii credinţa şi bunurile pe care le aveau In sat. Tot aici au adus şi lucrurile Bisericii Intre care bunul cel mai de pret şi căutat de turci, erau clopotele Bisericii.
Ulterior, pe marginea traseului până la locul indicat din pădure s-au plantat crucile la care se făcea cu mare solemnitate devoţiunea Calea Crucii.
In privinţa datei când se făcea acest pelerinaj, nu era o dată fixă, ci se alegea de preot şi de popor, cu indicarea acestei date la satele vecine şi la cele de peste deal, Lărguţa, Stufu, Coman. In prezent se face acest pelerinaj In fiecare an pe data de 22 august, In sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Regină, In cinstea căreia s-a construit actuala capelă.
